Vineri, a murit un prieten… Teophyle...
Nu am avut onoarea sa-l cunosc niciodata „in personam” si totusi l-am considerat un prieten bun si sper ca si eu am fost la fel pentru el…
L-am cunoscut pe platforma „politeia”, initial pe cele asociate blogului principal (Politeia Geopolitical Analyses (privat), Theophyle Books Blog si Theophyle Istoria ) (la sfarsitul postarii aveti adresele directe…)
Asa am ajuns la blogul principal: http://theophylepoliteia.wordpress.com si apoi pe platforma http://politeia.org.ro
Eruditia autorului, grija pentru surse, grija pentru acuratetea faptelor m-a intimidat mai intai, apoi am inceput sa comentez (incurajat de autor), cu tot mai mult curaj, ajungand in final la onoarea de a fi considerat un membru al comunitatii Politeia…
A comunitati virtuale – cum ne consideram (si ne defineam noi)…
Si totusi, a fost Tephyle un prieten virtual sau real?
O expresie foarte uzitata acum , in vremurile moderne: „virtual”
Comunitati virtuale, Razboi virtual, intalniri virtuale, spatiu virtual….
Am mare grija (de obicei) la cuvintele pe care le utilizez, pentru ca acestea dau ideii iar ideile nasc actiuni.
Ce insemna virtual?
De obicei „virtual” etse opus „realului”, comunitate virtuala fiind considerata acea comunitate in care oamenii nu interactioneaza in spatiul „normal”, adica nu se pot „pipai”, „mirosi”, interactiona fizic.
Va las pe dumneavoastra sa interpretati sau sa va imaginnati o adunare reala, in care oamenii, cu exceptia interactiunii fizice (eventuale) a stransului mainilor cum mai interactioneaza?
O simpla adunare reala.
Cineva se urca la tribuna, vorbeste (transmite un mesaj) nepipaibil, nemirosibil… care ajunge la dumneavoastra doar purtat de unde sonore.
I-ati simtit mirosul, gustul?
Iar sa presupunem ca omul are talent de orator, ridica vocea, o coboara, arunca intrebari (la care raspunde singur, sau nu asteapta raspuns), gesticuleaza, ridica vocea, o coboara, tipa, vorbeste apoi in soapta…
Care e interactiunea?
Da… talentul oratoric, in care tonul, gesturile, adresarea… fac muzica, iar mutimea adunata aplauda frenetic, sau huiduie cu ura…
Apoi mergeti acasa, linistit… ati avut o intalnire reala…
Incercati a doua zi sa recapitulati ce ati inteles? Incercati sa reproduceti unui prieten/amic/oponent ce s-a transmis.
Nu-i asa ca a doua zi, parca mesajul devine neclar, datul oratorului din maini, schimbarea tonului isi pierd din efect si constatati ca de fapt nu reusiti sa tranmiteti mesajul, ca in mintea dumneavoastra esenta a disparut?
Ati inregistrat discursul… lucrurile devin mult mai usoare: vezi inregistrarea… ii spui prietenului – si totul se rezolva…
Prietenul/amicul/oponentul, nu au intrat in contact direct cu oratorul/discursul, dau au o relatie intermediata…
Revin la spatiul virtual…
Cazul banal descris mai sus, cat este de „nereal” si cat este virtual din el? De ce in cazul descris, nu consideram nimic „virtual” si opunem „virtualul” realului doar aplicand creiteriul non-contactului direct…
Un alt caz banal… meetingurile (sedintele) pe internet, videoconferintele s.a.m.d.
Sunt reale sau apartin spatiului virtual?
Revin la prea devreme trecut la cele vesnice Ion Herescu (numele real al lui Theophyle)…
Da Ion (John) Herescu a fost un prieten virtual desi el era carne si oase, desi el a fost cel trecut la dreptul judecator.
Dar Theophyl, mi-a fost prieten real si refuz sa cred ca Theophyle a murit.
Spatiul in care a trait si traieste el nu a disparut, Theophile exista si va exista mereu intre noi…
Multumim Theophyle ca existi…
Ion Herescu – Odihneste-te in pace…
Dumnezeu sa-l Odihneasca !
As zice mai degraba ca doar spatiul, locul de intalnire, este virtual, intalnirea in sine, schimbul de idei sunt cat se poate de reale.