Moartea….
Cel mai teribil si ultim termen.
Mitica a murit. Este sentinta suprema – asta nu o da un om. Si nici nu poate fi contestata. Nu exista contestatie. Nu ma sperie moartea ci eternitatea ei, a spus cineva mult mai destept ca mine.
Pe termen lung toti suntem morti s-a spus pe buna dreptate si trebuie sa acceptam aceasta fatalitate. Ne place sau nu asta este situatia.
Nu am sa vorbesc bine despre el, pentru ca nu merita asta. Nu merita doar vorbit. Mitica trebuie traita. Merita pus in adevarata lumina, asa cum a existat pe acest pamant, nu merita sa vorbesti bine despre el DOAR pentru ca acum nu mai e.
Social era mediocru. Un mediocru tipic societatii.
UMAN era un geniu.
Amintiri:
El … capitan, eu sublocotenent veniti ambii din misiunile aberante ale regmului comunist. Eu construiam socialismul, el invata sa ne tina in frau. El un om cuminte, cu un bun simt invatat de acolo de la tara de unde era (CEFA), eu orasean tupeist si prieten cu el de pe vremea cand totul mergea aiurea in tara asta. Anti-selectie. Cu cat erai mai bun pe domeniul tau cu atat aveai sanse mai mari sa fii marginalizat, exclus din sistem.
De Mitica nu te puteai apropia decat razand. Avea o aura care te facea sa razi, nu puteai fi trist cand erai alaturri de el. Te interzicea. Nu exista decat veselie in prezenta lui.
Securitatea… o vorba de dansii inventata. Nu exista cand era Mitica alaturi. Pentru ca-i facea de ras. Ii desfiinta. Fizic… Radea… indiferent cat se incrunta securistul. Apoi ne facea pe noi sa radem…
Cand a intrat in „gasca” era capitan. Intendenta, culoare apropiata de a „spurcatilor”. Bineinteles a fost prima tinta a atacurilor noastre verbale. Vorbeam de inteligenta APV-istilor, radeam pe seama lor. A intrat in ”gasca” printr-o replica memorabila: ”Da , ofiterii sunt prosti iar eu sunt al mai prost dintre ei pentru ca sunt aici cu voi. Si voi sunteti mai prosti ca mine pentru ca ma primiti”. Atunci a devenit de-al nostru. Eram noi prosti (poate ca da) sau el destept (poate ca da)? Are importanta?
A venit revolutia (in ciuda tuturor parerilor, am sa o consider revolutie). In “mediocritatea” lui Mitica a spus: “astia sunt tot aia, stai linistit…” bineinteles ca ne-am certat. Bineinteles ca ne-am contrat. Bineinteles ca a avut dreptate el, nu eu…
„Eu sunt securist”, imi spunea razand, stiind cat uram pe cei ce-si vindeau prietenii la securitate. Mi-am vazut dosarul. Nimic de la Mitica. Absolut nimic. Doar lui ii spusesem cat il uram pe ceausecu. Fizic, nu doar intelectual. As fi stiut daca ar fi fost el, pentru ca la nimeni nu m-am deschis cum m-am deschis la el.
Uneori, razand (mereu radea) aparea la 6 dimineta si suna la usa.” Vreau sa te deranjez din ceea ce faci cu nevasta” spunea razand(mereu radea), apoi i-mi dadea litrul de lapte pe care nu l-as fi apucat ca sa am ce da la copil. Nu intra, doar imi dadea pretiosul pachet. Apoi pleca razand. (Mereu radea.) Nici acum, la cateva zile nu-mi pot reaminti un momemt cand nu radea. Murise mama lui, o stiam toti si eram tristi ( o femeie deosebita), iar Mitica ne-a intampinat razand. Acesta era omul.
Cand mi-a murit sotiia mea, Mitica radea. Radea amarat, radea in ciuda, dar m-a sprijinit atunci. Si acum, il tin minte, cand povestea ce hoti au fost cei de la firma de pompe funebre. Mitica i-a potolit. Radea cat de fraier eram eu, cum m-am lasat pacalit de ei.
Alaltaieri am plans la inmormantare. Nici nu am stiut: sa rad sau sa plang. De acolo de sus, Mitica imi soptea: nu fii tampit rade… in viata trebuie sa razi…..
Mitica … nu pot rade…. HA HA HA….