Mandita

 

Mandita

Undeva in Romania, dupa o intersectie, faci la dreapta si tii drumul…

Ajungi intr-un oras, cu oarece istorie, nu spectaculoasa, loc linistit pe ambele maluri ale unui parau, cu dealuri, nimic care sa-l remarce si nimic care sa-l ascunda trecerii timpului. Acolo vietuia Mandita.

ManditaVremurile au trecut aprig peste oamenii de aici, campurile sunt rodnice dar trebuie muncit aspru asupra lor. In rest oameni modesti, cu munca, cu dragostea si copii, cu vinul si cu vinars-ul, cinstiti sau hoti, asezati sau saraci, cu nuntile si inmormantarile lor, cu vremuri care vin si trec dar nu netezesc nici efortul nici firea.

Familiile sunt mai numeroase decat prin alte parti, semn de saracie, dar oamenii sunt iubitori de copii, isi indura greutatile cu mai mult sau mai putin succes. O societate, care in acest secol incerca sa se modernizeze si partial reuseste partial nu, dar cele doua parti raman legate una de alta prin sentimente si reguli ancestrale. Cel ce le incalca, nu este penalizat formal, dar nu mai face parte din aceasta lume. Nu pentru ca cineva il elimina, dar schimbarea de mentalitate este aici traita ca o moarte, o despartire de ce a fost odata. Nu mai esti de aici, nu mai esti dintre ei, chiar daca individual esti bine primit sau doar politicos. Ai plecat in alta lume, te putem vorbi (mai ales) de bine, dar nu mai esti al locului cand te-ai ridicat din tina.

Aici “comuniscizarea” a fost resimtita mai ales de oamenii claditi pe munca, ce voiau, puteau si lucrau razbit. Pe lenesi si nevolnici nu i-a atins, dimpotriva, i-a saltat.

Lui Petru (Babu) i-au confiscat comunistii doua case: casa parinteasca si casa cladita mai apoi incet cu sudoare si indarjire dupa ce prima i-a fost luata. Casa parinteasca era o casa de chiabur, cu acareturi, cu vie si livada cu curte mare, unde se jucau atatia copii, de nu se stiau unul pe altul care e frate si care verisor, pentru ca, Bunanu, tatal lui Babu (alt Petru), ajuns colonel  trecut prin ambele razboaie  avea grija si de copii fratilor fara deosebire .

Dupa ce Bunanu a fost arestat pentru ca nu reusea sa predea la “stat” cotele de produse  impuse de comunisti, murind apoi de un cancer galopant, Babu a fost trecut la dusmani ai poporului, chit ca nu apucase sa dusmaneasca pe nimeni ci era doar un tanar student  ce  voia sa invete carte,  lucru pe care comunistii nu I l-au permis. Inca o data ghinionul lui. Desi … fiu de colonel si  nepot de preot, omul a intrat in campul muncii. Dar si aici era   tot chiabur, o “naparca” din cauza caruia nu se facea planul, asa I se spunea in adunarea muncitoreasca. Astfel, cand partidul a hotarat sa faca un bloc clasei muncitoare pe locul casei pe care tocmai o terminase, “naparca” a trebuit sa-si ia din nou adio de la casa cu pomi si sa priveasca noul bloc pus peste munca sa dintr-un alt bloc unde generosi comunistii l-au mutat. Nici cand s-a stins, obosit pe patul din bucataria apartamentului de bloc nu l-a stiut nimeni decat Mandita, cea ce l-a ingrijit pana in ultimul moment.

Mandita, si ea dintr-o familie numeroasa, o fiinta pirpirie plina de viata, micuta, zvarluga care il incuraja ori de cate ori acesta nu mai vroia sa mearga la servici pentru ca “obosise” sa fie facut naparca. Au crescut si au ajutat o multime de copii, si ei, asa cum au vazut la parintii lor . Asa a fost de cand lumea pentru ei, nu putea schimba asta nicio pradigma comunista. Putea doar demola case si munca, nu suflete si oameni care erau cu adevart oameni.

Tmi&ManditaMandita era invatatoare, NU una din invatatoarele acelea cu flori in palarie precum Mary Poppins, ci un apostol al cuvantului care zideste in sufletul copiilor valori, pe care acestia  o indrageau in ciuda severitatii aparente. Fiica de taran sarac, plecata de acasa desculta  dar ambitioasa peste masura a  facut liceul la oras si institutul pedagogic de trei ani, pentru ca socrul ei Bunanu i-a spus ca e pacat sa nu devina un model si pentru  alti copii. Ca sotie de dusman al poporului, era mereu la limita, nu a avut niciodata  titularizare si intaietate la grade didactice.  Era insa o invatatoare si mai apoi profesoara atat de indragita de catre copii, de parinti si  apreciata de toti directorii de scoli incat acestia o “titularizasera” in sufletul lor. Mandita s-a stins  fulgerator.  Nu se plangea niciodata, nici cand Babu s-a dus la cele vesnice dupa ani de nemiscare si ingrijire “la pat”, nu a stat o clipa,  a muncit cum stia ea mai bine sa isi ajute copiii, nepotii si stranepotii. Cu o echilibristica subiectiva intre caracterele puternice aflate uneori in conflict in familie (cine poate fi obiectiv intre nepot si copil?), a bolit ascuns fata de toti si s-a stins pe neasteptate, asa cum si-a dorit, fara sa “supere” pe nimeni dintre cei dragi. Emana  forta, in ciuda trupului firav,  dadea incredere tuturor si avea intotdeauna  o vorba buna pentru toti. Parea ca e o piatra pe care raul vietii va curge vesnic  fara sa o poata misca de la LOCUL EI. Cand o vedeai, mereu curata, mereu cu ceva de adus stranepotului si de “dat” copiilor ei dragi, parea ca nimic nu o poate invinge. Dar intr-o zi  Mandita cea puterica s-a  stins. Prea brusc! Ne-a luat /o de langa noi fara  avertisment, fara semne.S-a dus la Babu.

Share