Furtul Ratiunii

(articolul a fost postat pe initial platforma politeia)  – Multumesc lui Teophyle pentru amabilitate, ca si pentru anumite modificari…

Iti pun catusele ca sa ai mainile libere”. Ati inteles sensul frazei? Va place?

Eu personal o ador. Este adevarat ca exista oximoronul, dar e prea banal, prea scurt. Intotdeauna este mai placut sa lungesti fraza cand spui o gogomanie.

Mai doriti si alte exemple? Din tot spectrul societatii noastre …

3295-1“Procedura de numire a fost transparenta”, afirma Ponta cand vorbeste despre numirea procurorilor lui Pivniceru. In oglinda, domnul Dumbrava afirma despre sedinta CSM (filmata si transmisa live pe internet) ca a fost “netransparenta”. Un mare panou electoral vazut de mine in Bucuresti, ii arata pe Ponta & Antonescu dand mana si afirmand: “Ne-am respectat toate promisiunile”. Intre noi fie vorba, singura promisiune a fost cea cu alungarea “tiranului” de la Cotroceni, chestie care nu prea le-a iesit.

“Vrem o tara ca afara” a fost de asemenea sloganul PNL  la suspendare. Chestia asta era foarte bine spusa in contextul in care aceiasi activisti liberali afirmau ca “sa nu vina Europa sa ne dea lectii de democratie”. Pentru respectarea adevarului, trebuie totusi sa recunosc ca existau liberali (unii chiar ministri de externe pe atunci, acum mari culturnik – sau cum ar veni “Руководитель по культуре” – multumesc goagle), care vorbeau cu admiratie despre anumite “tari ca afara”.

“Garantat Vanghelie”, este de asemenea o marca lipita pe fruntea unor universitari romani, mari rectori politehnicieni. Sa nu uitam grija deosebita a ministrului respectiv pentru “invatatorii/invatatoarele si educatorii/ educatoarele”, care “e musai” sa-si ia diploma de facultate, intrucat multi ani de munca in slujba unor generatii nu dau competentele catorva examene cumparate de la Spiru. Grija este probabil aratata in negocierea cu universitatile respective sa livreze diplomele la pret redus pentru cei ce cumpara en-gross, dar despre asta vom afla probabil peste putin timp.

Condamnarea comunismului, in noua varianta, este facuta prin alungarea anticomunistilor si instalarea la butoane a turnatorilor si securistilor (bratul inarmat al partidului unic).

Exceptionalismul coruptiei la romani, tinut de un expert in domeniul coruptiei, a fost o conferinta de succes pentru cel ce vede in apa doua treimi hidrogen. Recunosc ca as citi si eu fascinat o lucrare despre aspectele psihologice ale talharirii scrisa de cineva din clanul Butoane, de pilda.

Dar nu detine USL-ul monopolul oximoroanelor politico-sociale de la noi. Nuu! Pierderea unui milion de voturi este un adevarat succes electoral, in timp ce incaierarea pe ciolan si functii (si pe padurile din HarCov) este doar o dovada de sprijin pentru stabilitatea tarii. Fuga (cam in viteza gainii alergate de cocos sau a unei vedete alergata de paparazzi ) cu milioane de Euro printre instalatii de piroliza se numeste “lupta impotriva ciocoilor”.

Puscarie politica “a la Sighet”, este caracterizarea condamnarii unui fost prim-ministru, ingrijitor de matusi bolnave, milionare muritoare de foame.

Interzicerea votului romanilor din strainatate este iarasi o marota a unei distinse liberale (aka aia cu tara ca afara), distins istoric. Probabil aceasta simpla si europeana actiune ar aduce dupa sine dez-infrangerea presedintilor consiliati de dumneaei.

Credeam ca o culme a ridicolului politic a fost atinsa in momentul in care un patron era seful partidului socialist (il tineti minte pe Erbasu?), un sef de sindicat era instalat prim-ministru de catre o alianta de dreapta, iar un alt lider de sindicat devenea patron si ii conducea pe petrolisti in lupta lor impotriva patronatului. Nuu, era doar un mic mamelon aflat la baza vajnicilor munti ai ridicolului. M-am inselat.

Cineva spunea ca orice geniu are limite dar nu si prostii! Acum sincer sa fiu – nu stiu daca am intalnit la viata mea genii, dar oameni de un grad ridicat de competente da. Am vazut ca fiecare avea cu adevarat limite, la fiecare exista cel putin un subiect despre care spune: “nu stiu nimic despre asta”, de am ajuns sa consider afirmatia mai degraba un semn de inteligenta decat unul de incompetenta.

In schimb, nu am auzit o fraza asemanatoare nici la marii analisti de media, nici la marii deontologi, de la CTP la Badea (ultimul chiar este supra-calificat, altfel nu ar putea folosi expresii stiintifice de tipul ”sa mori tu”). Becali cel putin echivaleaza in enciclopedism cu Vadim. Putini oameni cunosc la fel de bine si fotbalul si justitia si dreapta credinta si relatiile interumane dintre sexe. Probabil, maine, va putea vorbi la fel de academic ca si pana acum si despre relatiile de nedeterminare heisenberg-iene. La fel Ciutacu, Gadea, Cristoiu si mai toate fufele si manechinii ce se perinda pe la televizor sau prin paginile ziarelor. Ciudat, cei ce au totusi dileme privitoare la extensia propriilor competente nu prea apar la TV, probabil pentru ca toti sunt Basisti.

Dictatura, tirania este caracterizarea regimului ”basist”. Iar, ciudat, o sa vedeti o multime de caracterizari ale respectivului regim, mai ales din partea “corecta”a presei, dar cel mai rar repros este cel de incompetenta. Nu ca ar lipsi (ma refer la incompetenta), ci probabil (probabil este un eufemism) competenta nu este o valoare foarte digerata.

Comunistii aveau un obicei. Inventau termeni. Stalin, tatuca tuturor comunistilor de treaba (comunista), spunea despre unii ca “au luat dorintele drept realitati”. Asta o spunea inainte de a-i trimite in Gulag pe norocosii scapati de gloatele NKVD-ului. Nu afirma ca nu s-a realizat planul, ca planul era nerealist, ci rostea fraza de mai sus. Nu spunea nici ca planul a fost indeplinit (pai ramanea NKVD-ul in urma cu cota de impuscati). Este o modalitate de a “coafa” realitatea, de a o prezenta digerabila. Ceausescu nu spunea ca este frig in case, ci vorbea de evitarea incalzirii globale si disparitia resurselor energetice ale planetei. Cand vorbea despre lipsa de alimente, spunea despre necesitatea unei alimentatii rationale. Daramatul satelor si bisericilor se numea organizare teritoriala.

Comunistii nu inversau termenii, nu foloseau oximoronul ca minciuna. Ca in legilea lui Murphy scapau de fapte (deseori si de faptasi), ignorau realitatea, o re-denumeau, o coafau (saracul SRS, nici macar procedeul acesta nu e original) sau luptau impotriva ei. Nu l-am auzit vreodata pe Ceausescu vorbind de “stat de drept”, “separarea puterilor” sau “justitie independenta”. Nici Mao, nici Stalin, nici Lenin. Dimpotriva, justitia era bratul legal al clasei muncitoare, era “justitie de clasa”. Dreptatea era dreptatea clasei muncitoare.

Acum asta se face, se foloseste un termen, o expresie, inversand (sau negativand) sensul ei. Vorbesc de independenta judecatorilor (vezi Muona) cand punem jugul pe ei. Aceasta inversare a sensului expresiilor ma exaspereaza.

Indiferent in ce mediu SF am evolua, limbajul, vazut ca exprimare, este la baza gandirii si totodata la baza definitiei de fiinta rationala. Limbajul care permite comunicarea, schimbul de informatii.

3295-2Tocmai de aceea, in cel mai rational mediu cu putinta, lumea calculatoarelor, limbajul este extrem de restrictiv, un cuvant, o expresie, are un sens unic, bine definit. Binenteles ca exista variante de comunicare, acelasi cuvant in contexte diferite poate avea sensuri diferite. In programare se numesc parametri. Uneori parametri utilizati pot schimba aparent sensul cuvintelor. Spun aparent pentru ca de cele mai multe ori este vorba in esenta de aceiasi operatie. Pentru cei neavizati: tiparirea, afisarea pe ecran sau copierea unui fisier fac in fond aceiasi operatiune, diferenta dintre ele fiind suportul de iesire.

Doar ca exemplu, exista un sistem/program mai vechi, (PIP), in care parametri utilizati pot face ca un fisier sa fie listat, afisat, copiat, sters, mutat, adaugat altui fisier, reunit cu unul sau mai multe fisiere, multiplicat, doar modificand anumiti parametri. Limbajele de nivel inalt, mai noi, au expresii separate pentru functii separate, dar daca am vorbi de limbajul cod masina (si de ansamblor), functiile asemanatoare sunt efectuate de acelasi cod de comanda.

Prin mica digresiune privind lumea computerizata am vrut sa arat faptul ca una din conditiile rationalitatii noastre este utilizarea unui limbaj.

Pe care ni l-au furat ticalosii. Ne-au furat banii, ne-au furat viata, acum ne fura limbajul si ratiunea. Si picatura cu picatura, in fiecare seara, Ciutacu, Gusa, Badea, Ghise, Ponta, Antonescu, Iliescu, Voiculescu, Dragnea, impreuna cu grajdanii lor, ne fura si ne prostesc. Ne prostesc la propriu. Premiza este “Basescu e de vina”, demonstratia este “basescu e de vina” iar concluzia se impune de la sine “basescu e de vina”.

Activitatea ratiunii umane este mult mai cuprinzatoare decat rationalitatea activitatii cibernetice, dar exprimarea, verbalizarea (in sensul incadrarii in cuvinte transmisibile mediului) este indispensabila unei societati cu activitati rationale. Privitor la aceasta, povestea turnului Babel este plina de invataminte. Impiedica sau zapaceste transmisia intre structuri si vei distruge intreg esafodajul.

Si revin la exasperarea mea, in sensul pierderii sensului cuvintelor. Este un model aplicat (cu succes) de antenizare a Romaniei. Este un model de zapacire si derutare a electoratului roman, exact ca in legenda biblica. Copil fiind, il ascultam pe bunicu’ povestind ca asa a zapacit Dumnezeu pe oameni cand au vrut sa devina zei, incat atunci cand unul cerea apa, aducea nisip, cand cerea mortar i se aducea apa, cand cerea caramida i se aduceau unelte.

La fel observ ca se practica si acum la televiziuni, cu precadere la Antene, dar fenomenul este prezent si in celelalte :

  • Cand vorbesc despre independenta justitiei, se refera la subordonarea acesteia.
  • Cand vorbesc despre simplificarea taxarii se refera complicarea sistemului de taxare.
  • Cand vorbesc despre planuri pe termen lung se refera la ora urmatoare sau cel mult urmatoarea saptamana.
  • Cand vorbesc despre reforma invatamantului se refera la restauratia dinozaurilor.
  • Cand vorbesc despre cultura se refera la nepotisme si partidisme.
  • Cand vorbesc despre dreptate se refera la talharii.
  • Cand vorbesc despre patriotisme se refera la tradari.
  • Cand vorbesc despre europenism se refera la stalinism.
  • Cand vorbesc despre democratie se refera la comunism.
  • Cand vorbesc despre popor se refera strict la propria camarila.
  • Cand vorbesc despre deontologie se refera la santaj.
  • Cand vorbesc despre libertate se refera la Nastase si Vantu.

Procesele sunt valabile si invers:

Numesc netransparenta o procedura urmarita on-line de toata tara, numesc pupincurism o opinie liber exprimata, numesc nepotism un examen fara castigatori dinainte stabiliti, numesc dictatura lipsa influentei politice, numesc ilegalitati cereri legitime, numesc imunitate complicitatea si cardasia, numesc inteligenta imposibilitatea coerentei verbale, numesc eficienta cand e haos.

Si daca nu sunteti convinsi, atunci intindeti mainile, sa va puna catusele ca sa aveti mainile mai libere.

Este democratia echivalenta cu vointa majoritatii?

O intrebare care ma framanta de mai  mult timp:  Democratia este vointa majoritatii?

Posturile lui Teophyle – de pe Politeia – o serie despre democratie si tirania majoritatii, mi-au restarnit interesul pentru intrebare.

Nu incerc un raspuns. Fiecare trebuie sa-si raspunda sigur la intrebare .

Incerc doar sa stabilesc datele sau macar limitele problemei. La fel ca intr-o problema de matematica, trebuie sa ai mai intai niste ipoteze.

In primul rand sa vedem care si mai ales ce sunt cele doua notiuni. Ce spun dictionarele privitoe la cele doua notiuni:

Dex:

DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea.

MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate.

Noul dicționar explicativ al limbii române:

DEMOCRAȚÍE ~i f. 1) Formă de organizare și de conducere politică a societății, care proclamă suveranitatea poporului. …

MAJORITÁTE ~ăți f. Parte sau număr major dintr-o colectivitate; ansamblu ce reprezintă numărul cel mai mare dintr-o colectivitate.

 Marele dicționar de neologisme:

DEMOCRAȚÍE s. f. formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor. …
MAJORITÁTE ~ăți f. Parte sau număr major dintr-o colectivitate; ansamblu ce reprezintă numărul cel mai mare dintr-o colectivitate.

In primul rand, observ ca in definitia notiunii de democratie, nu intra cuvantul “majoritar/majoritate” si nici o referire la o alta masura cantitativa. Apar alte sintagme, gen popor, clasa (sociala), toti, toate. Atunci de ce oare, afirmatia : “Democratie = vointa majoritatii” este o afirmatie indiscutabila pentru aproape oricine. Faceti afirmatia ca atare intre prieteni, sau intre cunoscuti, si (daca nu exista intre cei din jur  un nebun ca mine) o sa primiti doar aprobari. Faceti afirmatia inversa (democratia nu inseamna vointa majoritatii) si o sa aveti parte de dezaprobari aproape unanime. Afirmatia e o axioma pentru “majoritate”.

Ce cred eu, este ca “democratia” este o notiune care se refera la social. In schimb, “majoritate”, este o notiune cantitativa. Se refera la un numar, la un raport. Majoritate insemna deci un raport intre un total (ca baza) si o parte.

Afirmatia ca vointa majoritatii ar fi egala cu (sau cel putin determinanta pentru) democratie,  induce idea ca democratia este o marime, o cantitate. Ceea ce ma duce cam departe de „common sense”.

Mai doresc sa prezint un argument, care arata ca echivalarea democratie = majoritate este nu numai fals ci pur si simplu periculos.

Am mai spus ca majoritatea este o notiune relativa, ca se refera la un raport cu o baza de calcul. Tocmai aceasta proprietate a “majoritatii”, de raportare la o baza de calcul, face ca valoarea „majoritatii” sa se modifice la orice modificare a bazei de calcul.

Sa luam cazul unui vot:

–       Daca ne raportam la cei ce au votat efectiv, rezultatul va fi un raport.

–       Daca ne raportam la cei cu drept de vot (cei care ar fi putut sa voteze), rezulta alt raport.

–       Daca ne raportam la cei care vor fi influentati de vot, rezultatul este iar diferit.

–       Daca ne raportam la totalul populatiei din spatiul unde se voteaza, iar exista alt raport.

Exemplele pot fi nesfarsite.

Majoritatile sunt asadar fluide si mai ales pot oricand deveni minoritati, iar actiunile majoritatilor nu sunt necesarmente nici drepte nici democratice.

Germanii erau majoritari cand a avut loc holocaustul, linsajul ca si lapidarea se fac de catre multimi care sunt clar majoritare cand o fac. Are cineva curajul sa afirme ca lapidarea sau linsajul sunt actiuni democratice? Multimea adunata in piata ca sa arunce cu pietre in osanditi este majoritara (fata de multimea adunata in piata). Este asta democratie? Sedintele de partid din vremea comunistilor, in care zeci de oameni erau aruncati pe strada sau trimisi la inchisoare, dadeau si ele hotarari cu majoritati, ba chiar cu majoritati impresionante (raportat la participantii la sedinte). Sustine cineva ca acele sedinte erau o expresie a democratiei?

Daca gandim in termeni de majoritate/minoritate, riscam de asemenea sa intram intr-o alta absurditate: O actiune poate fi democratica la un moment dat, iar a doua zi sa fie antidemocratica.

Ori nu poti afirma despre o societate ca este „uneori democratica alteori nedemocratica„. Ori este, ori nu este astfel.

Este democratia, asa cum o percem noi o simpla masura cantitativa sau si mai rau – temporara?

Dar nu este nici o problema, stanga (politica si/sau conceptuala), va spanzura democratic (simbolic si/sau concret) pe oricine sustine ca intre cele doua notiuni nu exista echivalenta.  Dar stanga (politica si/sau conceptuala) a fost mereu cand democrata cand tiranica. Stanga este „putintel democrata”, la fel cum fecioara este putin gravida.

Si pentru ca blogul este despre intrebari, las pe fiecare sa-si dea cel mai bun raspuns la care este capabil sa ajunga.

Ayn_Rand1  Eu personal, apreciez mult  raspunsurile lui Ayn Rand, chiar daca acolo, vorbeste despre colectivism si indivualism.

Va recomand lectura: este fascinanta ….

Despre intrebari

Pe când era școler, băiatul meu obișnuia să vină la mine, să-l ajut să rezolve problemele la matematică. Gest aproape reflex la copii, la fel cum aproape reflex pentru un părinte este să ia cartea, să citească problema după care să-i explice copilului rezolvarea. Probabil instinctul meu patern nu funcționa prea bine, deoarece nu mă repezeam hulpav la manual să devorez textul problemei (ca să‑mi arăt superioritatea ’telectuală de părinte) ci îi ceream să‑mi reproducă verbal problema. De altfel refuzam inclusiv textul citit. Uite așa, în majoritatea cazurilor nu mai apucam să arăt pruncului cât de priceput și deștept e taică‑su, întrucât la o lectură mai atentă rezolvarea era întrevăzută și de mintea școlerului de la acea dată.

Nu povestesc asta ca să prezint o metodă didactico‑parentală, ci pur și simplu ca să arăt că întrebarea potrivită naște de obicei răspunsul potrivit, dar noi, în superficialitatea noastră, dorim răspunsuri înainte de a percepe (sau pricepe) întrebarea. Las adâncirea subiectului didactic în seama celor ce se pricep mai bine.

Oricum, o întrebare bine pusă este mai utilă când vrei să te apropii de adevăr, decât o mulțime de răspunsuri parțiale sau neconcludente.

Dragul de Socrate, a pus și el întrebările potrivite și ni le‑a lăsat și nouă.

În final constatăm că întrebările sunt de multe ori mai importante decât răspunsurile, iar cel ce chiar caută să afle mai mult are nevoie în primul rând de întrebări.

Masina TurningA mai venit apoi Turning și von Neumann, care științificește ne‑au arătat că răspunsurile le poate da și o mașină, totul este să pui întrebările potrivite. Care întrebări pot fi și ele împărțite și hăcuite până când răspunsurile se reduc de fapt la DA și-sau NU, la ADEVARAT sau FALS.

Iar cu ajutorul răspunsurilor simple, date la întrebările potrivite, a ajuns omul pe lună și se pregătește să meargă și mai departe. Din întrebare în întrebare. Iar fiecare răspuns devine parte integrantă a următoarei întrebări.

Precum citatul din Sorescu „…Nu am timp de răspunsuri/Abia dacă am timp să pun întrebări…”